Inaugurez aici seria uimirilor și desfătărilor – ce înseamnă asta? Lucruri și întâmplări care m-au surprins, mi-au plăcut, le-am urât, mi-au atras atenția, au stârnit în mine o reacție sau sentiment de orice tip.

Ne-am întors din vacanța de o săptămână în Malta pe care o rezervasem în februarie. A fost o săptămână plină, mai mult decât plină, cu puțin timp și de relaxare, datorită căldurii incredibile.

Pentru că despre Malta în sine și obiectivele turistice s-au scris enorm de multe, nu reinventez roata ci pun aici lista mea de uimiri și desfătări, în ordine complet aleatoare:

  • Trecerile de pietoni sunt o glumă: le găsești rar, atât de rar că poți suspecta că ești la o emisiune surpriză
  • Victoria este orașul principal din Gozo și deține o minunată Citadelă – adică cetate. Pe lângă faptul că mi-a plăcut foarte mult să mă plimb pe acolo, ce mi s-a părut demențial: cineva își făcuse patul pe una din clădirile din Cetate – cu tot cu saltea și așternut. Să dormi în citadelă sub cerul plin de stele….se întâmplă și în realitate pentru cei îndrăzneți, nu trebuie musai să fii în Maroc sau într-un film cu Brad Pitt ca să faci asta

Pat la cetate

  • Umiditatea foarte ridicată: deși am ales cu grijă perioada și zilele când mergem – temperaturi medii 23-30 de grade – ceea ce m-a surprins a fost cum se simțea de fapt: din cauza umidității de peste 80% se simțeau acele 27 de grade ca și cum ar fi fost 35-40. La prânz nu am putut face nimic, intre 13:00 și 17:00 eram condamnați la odihnă totală în cameră. Acum că simt răcoarea bine de tot, mai ales diminețile, pare cumva ireal că acum doar câteva zile hălăduiam cu Morocănoșii pe căldura cumplită din Malta
  • Bărcile conduse de localnici: de departe cel mai plăcut moment pentru mine din toată călătoria a fost plimbarea făcută cu o barca micuță de localnic în jurul Valettei – de fapt, doar pe o parte a coastei. Era apus, eram odihniți, veseli, puși pe vorbă și schimb de informații cu conducătorul bărcii, am văzut și auzit multe priveliști care atârnă cu totul și cu totul altfel când le vezi din apă. Mi-am lăsat mâna în apă să simt cât de repede mergem, a fost….priceless! Recomand din suflet. Atenție, nu plimbarea cu ferry-ul, ci plimbarea cu un localnic, care sa și povestească vrute și nevrute. Tot în spiritul ăsta, dacă mergeți în cele 3 orașe, nu luați ferry-ul, luați o barcă micuță – întrebați pe cineva de unde se pot lua – noi am ajuns în Birgu cu ferry-ul si ne-am întors cu barca – a fost super super tare, mult mai fain decât cu ferry-ul. Nu au fost deloc valuri, ceea ce a fost super, nu mi s-a făcut rău de mișcare nicidecum

  • Înghețata: în Valetta am mâncat înghețată de la Amorino, loc recomandat de gazda noastră. Nu a fost ieftin, dar a fost o super experiență – au un concept interesant legat de câtă înghețată iei, în sensul că plătești mărimea cornetului/ cupei și îți poți alege oricâte arome vrei – le spui pe toate de la început și în final cantitatea de înghețată e aceeași, doar că poți gusta și din 5-7 arome în prețul a 2 linguri normale – yuuuum!
  • Este incredibil cum și-au păstrat maltezii casele din piatră galbenă și cât de multă unitate vizuală îți oferă standardul ăsta în construcție. Tot legat de casele lor, pe alocuri erau senzațional decorate, cu statui sau picturi extraordinar realizate, pe alocuri erau extraordinar de kitchoase, cu multe statui care nu arată tocmai a opere de artă. De menționat aici și faptul că majoritatea caselor au plăcuțe la intrare cu numele/ porecla/ ce or fi având ei scris pe ele, cum e la noi numărul casei la ei e plăcuța. Unele sunt chiar sub forma de mini-statuie. Rezultatul e foarte fain

  • Chicken nuggets: la toate restaurantele la care am fost există meniu de copii ce constă în chicken nuggets. Adică bucățele de pui pane cu cartofi prăjiți – ambele congelate. După ce am aruncat câteva feluri de mâncare, am comandat constant chicken nuggets și ne-am relaxat: ieftin și copii hrăniți în aceeași propoziție
  • Ricotta și brânzeturi: my kind of people. Le plac brânzeturile și folosesc ricotta foarte mult. Paste, pane, pește, în foarte multe mâncăruri am găsit ricotta. Și ca să termin cu mâncarea once and for all, nu m-a impresionat per ansamblu. Iepurele e specialitatea lor și recunosc că nu am ținut să gust pe căldură. În schimb, la multe restaurante primești pâine și unt sau aperitiv din partea casei. Ce m-a frapat pe mine într-un mod neprietenos: pentru că eram în weekend în Valetta, duminică am încercat să cumpăr eu dis de dimineață pastizzi să duc la familion: nici gând. Oamenii dormeau duminica dimineața (așa am ajuns să dau 4.5 euro pe 3 croissanți care până la urmă s-au dovedit a fi 2 mini-croassanți cu ciocolată între – ca braga). Un lucru care mi-a plăcut, apropos de story-telling, e faptul că fiecare restaurant are pe prima pagină din meniu o descriere a locului și istoricului acelui loc, ca să știi și tu câte ceva despre minunea de restaurant în care mănânci.
  • Celebrele balcoane din Malta – există, le-am văzut cu ochii meu, sunt pe bune 🙂 Mai mult decât atât, le folosesc din plin, adică la multe case mai vechi am văzut cum prin balcon ajungeai practic în alta cameră. În plus, ușile sunt întotdeauna vopsite în aceeași culoare ca și balconul (majoritatea crem, albastru sau verde), ceea ce face ca străduțele să pară o înșiruire de secrete ce se cheamă să fie descoperite. Sunt incredibil de pitorești și de imagine semnătură a Maltei. So, piatra galbenă, balcoane și ferestre colorate, străduțe înguste, multe exponente religioase => ești în Malta
  • Cabinele telefonice roșii – bifat, există. Ba chiar pare ca și funcționează încă

  • În Valetta există în piața St. George un Palat – pe el de altfel scrie Buckingham Palace, un tribut adus englezilor, cu tot cu gardă regală and stuff – ba chiar am asistat și la schimbarea gărzii
  • Deși clima nu îi ajută deloc cu umiditatea și temperaturile, există încă foarte răspândit acest obicei de a folosi ventilatoare în loc de aer condiționat. Presupun ca e de fapt tocmai din cauza umidității. Ce e tare e faptul ca se găsesc atât în interior cât și în exterior, multe restaurante le au montate afară pe copaci.
  • Maltezii sunt clar iubitori de vehicule motorizate. La o populație de puțin peste 400 de mii există peste 300 de mii de mașini – de altfel, Malta e pe locul 2 in UE ca și număr de mașini la mia de locuitori. Atenție, în total locuitori vorbim și de copii, bătrâni, etc. Șoferul care ne-a dus la aeroport ne-a explicat că multe familii au și patru mașini. Se conduce pe stânga, în sistem britanic, iar în Gozo dacă la venire mai aveam dubii dacă ar fi trebuit sau nu să închiriem mașină, după ce am văzut cum conducea șoferul autobuzului am zis pas. Am văzut în schimb și multe scutere, iar de numărul bărcilor, ce să zic, impresionant!

  • Maltezii sunt un popor credincios, sau cel puțin așa ar sugera multitudinea de biserici, statui religioase, picturi, sărbători anuale, denumiri cu sfinți date caselor, etc. – multă credință
  • Beculețe la biserici – le place lor să pună beculețe la biserici, să le împodobească cu becuri colorate din cap până în picioare. Brioșa mea tot vedea din Valetta biserica din Sanglea noaptea și spunea că acolo e cu siguranță un loc de joacă. Ziua se văd ciudat acele beculețe, cumva kitchios și pompos, parcă nu au ce căuta acolo pe construcția aia serioasă
  • Turismul la putere: au o grămadă de turiști, un learning de aici e că dacă am face și noi mai multă reclamă la ce plaje cu nisip fin avem, s-ar îmbulzi poate și la noi – cum îi spuneam Domnului L., cine e nebunul care să vină în Malta să facă plajă când are la el acasă plaje geniale? – asta mă aduce la punctul următor
  • Coastele lor nu au nisip – numeri pe degete plajele cu nisip fin din Malta. Deci, nebunii suntem noi și alți peste un milion de turiști ce vizitează anual Malta. Evident, nu toți vin pentru plajă, dar….mulți o includ în program
  • Valetta e un oraș incredibil de mic – foarte ciudată senzația ca tocmai ai plecat de lângă mare și ai ajuns lângă apă din nou – oh, wait, parcă tot de aici plecasem?

  • Deși engleza e limbă oficială, am dat peste relativ mulți oameni care fie nu o vorbeau deloc, fie nu o vorbeau bine. M-a frapat asta și pentru că citisem foarte multe articole care puneau asta la beneficiile Maltei, că te poți înțelege cu oricine în engleză
  • La locuințele construite la subsol, ca să compenseze cumva lipsa luminii naturale, arhitecții au gândit o minunăție: au făcut în dreptul ferestrelor niște iluminatoare – practic un tunel îngust care face legătura între cameră și parter – partea ingenioasă e ca nu pierzi nimic din spațiu, pentru că acest tunel dă direct în trotuar, are deasupra un grilaj, pietonii calcă pe grilajul respectiv.
  • Casele vechi sunt pe model britanic, înguste și pe înălțime

  • Cel puțin în Valetta am văzut o grămadă de magazine. La parterul caselor, ceva micuț, dar foarte foarte multe. Când eram noi majoritatea erau închise, însă totuși, îmi e greu să cred că oamenii ăștia trăiau din comerț

  • ‘The guy who is now at power, he’s given us many social benefits, we are now living in Malta very good, this is a really happy place to live right now in Europe’ – asta spuneau șoferul barcuței cu care ne-am plimbat. Malta e singurul loc în care am fost până acum în care toți localnicii cu care am vorbit au spus că au o viață foarte bună. Fostul guvern le mânca zilele (îi sună cuiva cunoscut?) l-au dat jos și acum au un tip (prim-ministru) care a dat beneficii peste beneficii sociale – viață bună, trai decent
  • Maltezilor le plac artificiile – am prins în 2 nopți super artificii, dar de la oameni de acolo am înțeles că pentru ei asta e ceva absolut comun, în fiecare seară se aud/ văd. Cred că tot de la guvern, parte din beneficii
  • Multe străzi sau chiar clădiri au balustrade de care să te ții, poate și din cauza faptului că sunt multe pante destul de abrupte

  • În plină zi nu am prea văzut oameni tineri (25-45 de ani) care să stea degeaba. Cu alte cuvinte, oamenii sunt la muncă, nu flenduresc aiurea – asta dacă a fost vreodată cineva șocat de cât de multă lume e în mall-uri sau magazine în cursul săptămânii
  • Nu cred că există gaze la ei, am văzut butelii în foarte multe locuri – cât de safe poate fi să depozitezi butelia în balcon la 30 de grade în septembrie? Am văzut în multe locuri asta
  • Că tot vorbim de căldură, folosesc foarte mult puterea solară, am văzut foarte multe panouri solare.
  • Lipsa țânțarilor – nu m-a ciupit nici un țânțar maltez
  • Autobuzele din transportul public – îți cam îngheață pălăria în ele, dar și mai important, circulă destul de rar. Ce mi-a plăcut: chiar dacă a ajuns în stație mai devreme, nu pleacă până la ora la care e programată plecarea. Ce nu e clar, sau pentru mine nu era până nu am pățit-o: dacă un autobuz e plin șoferul nu te va lăsa să urci sub nici o formă (ceea ce e absolut remarcabil, după ce ți-ai planificat vacanța în funcție de autobuze, te-ai trezit cu noaptea în cap să prinzi autobuzul, ai ajuns cu 20 de minute înainte de venirea lui – yeeeey, l-ai ratat și următorul e la o oră și 10 minute distanță. Yei!). Tip: în Marsalforn am învățat că e mai bine să țintim la ora 8:10 dimineața în loc de 9 și oricât. Căutați stațiile care nu sunt în mod normal aglomerate și mergeți la ele dacă se află înaintea stației unde urcă toată lumea – în Marsalforn asta era la capătul liniei.
  • Maltezii ăștia nu numai că nu au cine știe ce mâncăruri pe placul nostru, dar și la ice-tea stau prost: au numai de lămâie și piersică. Hello, ați auzit de ceai verde? (blogul meu, preferințele mele)
  • Recomandări mâncare dacă ajungeți în Marsalforn: Pierre pentru pește, Bella Vita al Mare pentru pizza și desert de casă (știi când simți că plesnești dar tot mănânci tot pentru ca nu se poate altfel?), Pebbles pentru risotto. La Bella vita al mare am mâncat una dintre cele mai bune pizza ever, mai bună decât în Roma – musai să încercați dacă ajungeți în Marsalforn, mai ales că în general pizza la maltezi e o glumă. Evident, descoperirea am făcut-o în ultima seară.

  • Mdina: mi-au plăcut terasa restaurantului Bachus și Palatul Falson – nu colecția în sine de muzeu, ci arhitectura și vibe-ul acelei căsuțe

  • Am văzut pe multe căsuțe poștale mesaje puțin amenințătoare la adresa materialelor promoționale
  • Încă ceva: existau doi copii peste care am tot dat, oriunde mă duceam dădeam nas în nas cu ei, oricând vroiam un respiro, dădeam peste morocăneala lor, mă trăgeau în toate direcțiile, erau simpatici ei așa dar și când erau obosiți se transformau în incredibil de agasanți (șșșșșșt!): unul e creț și celălalt avea o pălărie roz

Am zis.