Dacă ai mai trăi 100 de ani, ți-ai păstra același partener? Dar 200?
A fost un moment în relația mea cu domnul L. când am avut Discuția: adicătelea, dacă cumva urmează să mai trăim 100 de ani, ce facem? Ne despărțim să lăsăm și alte persoane să se bucure de minunăția noastră? Și dacă da, când, la ce vârstă? 65 era vârsta agreată, dacă țin eu bine minte.
Am revenit la povestea asta în contextul în care m-am apucat de citit Homo Deus, de Yuval Noah Harari – foarte faină carte, sunt puse pe tapet aici tot felul de lucruri. Printre care și treaba asta cu prelungitul vieții și că am putea fi mai aproape decât credem de pragul ăsta. Noi, omenirea, nu noi, eu si domnul L., deși noi oricum suntem niște speciali modești.
Însă, oricum, ca orice cuplu normal care se respectă, e bine că am avut Discuția, sunt sigură că fiecare relație are la un moment dat nevoia asta de a clarifica lucrurile și cum vor sta ele peste câteva zeci de ani.
Tu te-ai gândit la asta? Că, dat fiind că ne apropiem de break-throughs în multe domenii din știință, o să asistăm la o creștere incredibilă a speranței de viață?
Moartea nu mai e atât de sigură sau iminentă cum credeai
Dacă până nu demult moartea era privită ca făcând parte normală din ….ce-o fi asta, în ultima vreme o minoritate în creștere de oameni de știință afirmă că demersul fundamental al științei moderne e acela de a învinge moartea.
Și mai mult decât atât, suntem destul de aproape să găsim secretul – există Calico a lui Google, subcompania cu obiectivul declarat de a rezolva problema morții, există ingineria genetică și nanotehnologia, medicina regenerativă și nu în ultimul rând există inventatorul Ray Kurzveil și gerontologul Aubrey de Grey, care susțin că oricine va avea un corp și un cont bancar sănătos în 2050 va avea o șansă la nemurire: o dată la zece ani vom merge la clinică și vom beneficia de un tratament general care va vindeca bolile, va regenera țesuturile degradate și va îmbunătăți funcțiile mâinilor, ochilor și creierului. (Homo Deus)
Cu alte cuvinte, vom ajunge sa ne prelungim viața cu cel puțin câteva decenii.
În contextul ăsta, ‘până la adânci bătrâneți’ capătă semnificații noi, și cred că trebuie să reanalizăm unele lucruri, printre care și treaba cu relațiile – cât de mulți ani sunt suficienți alături de aceeași persoană? Sau poate putem să redefinim relațiile – de la cuplu la multi-relații.
Una e să te gândești că stai cu cineva pentru 60 de ani împreună, alta e să te gândești că stai cu acea persoană 100-200 de ani împreună, sau chiar mai mult. Corect?
Monogamia și mamiferele
Oamenii nu sunt creaturi în mod natural monogame. Acest lucru înseamnă că oamenii nu sunt predispuși biologic să se lege de o altă persoană, cel puțin nu ‘până ce moartea îi va despărți’.
Evoluția spune că genele au ultimul cuvânt. Și dacă există un obiectiv clar pentru gene, acela e să se răspândească cât mai mult posibil. Așa am fost noi construiți – supraviețuirea speciei etc.. De aceea este atât de greu să avem un singur partener sexual și treaba asta implică atât de multă muncă. De aceea este atât de rară monogamia printre mamifere – și da, omul e un mamifer. Conform unor studii, motivul cel mai probabil pentru monogamie este nevoia de a proteja copiii. Ori, să mă ierți, dar cred că atunci când copiii au ajuns la 30 de ani, nu prea mai e valabil motivul ăsta.
Și atunci cu dragostea cum rămâne?
De altfel, în ciuda faptului că femeile angajate în relații de durată raportează un libido din ce în ce mai scăzut, asta nu e o reflecție a nivelului de hormoni – Dahl spune că femeile ating apogeul sexual între 30 și 50 de ani, în timp ce bărbații experimentează acest apogeu în jurul vârstei de 25 de ani. DOH! Cu alte cuvinte, e mai greu pentru femei să rămână fidele și monogame decât pentru bărbați fix la vârsta la care în societatea actuală așteptarea e că ți-ai creat deja o familie și te ocupi de ea.
Dați-mi vă rog mai multe filme cu vampiri dezbrăcați sau gulere albe îmbrăcate – pronto!
Revin la întrebare: tu dacă ai ști că mai trăiești 200 de ani, ai vrea să îi petreci pe toți cu același partener?
11 noiembrie 2018 la 15:29
voi sunteti f frumosi, asta e clar. despre raspunsul la intrebari… e complicat. singurele lucruri cert sunt: orice om se schimba cu timpul si mereu vei alege ce e potrivit pt tine (fie accceais persoana, fie o alta). insa cel mai important e cum traim in orice zi a vietii, noi cu noi insine! 🙂
12 noiembrie 2018 la 22:48
Hey, ce suprpriza frumoasa, Andreea 🙂
Bine zis! Sa traim fiecare zi frumos, noi cu noi insine!
Te imbratisez cu drag
9 noiembrie 2018 la 10:39
Ce poze frumoase!
Eu zic sa ajungem la vârsta /perioada aia, și apoi sa ne facem planuri.
Pozele mi-au înfrumusețat dimineața 🙂
9 noiembrie 2018 la 16:10
Esti o draguta, ca de obicei, multumesc. Unii dintre noi stiu si de cand sunt pozele alea, nu dam nume….:)
Iar despre varsta, clar, nu luam decizii acum fara sa avem toate informatiile, dar e super interesant sa te gandesti din alte puncte de vedere la viitor, iar profesorul asta mi-a trezit un super interes.
Te imbratisez cu drag!