Copil fiind, mi-am petrecut toate vacanțele de vară în Constanța (născută și crescută, cum s-ar zice), și de fiecare dată i-am invidiat pe cei care plecau la bunici la țară sau la munte sau….în oricare altă parte în afară de Constanța. Ai mei bunici erau constănțeni toți, așa că nu prea aveam pe unde să mă aciuiez.

Prima dată am ajuns în Măgura acum 5 ani, iar prima impresie a fost puternică – locul ăsta clar era locul pe care l-am regretat în fiecare vacanță de vară 🙂

Drumul până in Măgura

După un drum cu mașina pe marginea râpei (am mers pe drumul din Bran, nu recomand – treceți prin Zărnești și de la Fântâna lui Botorog tot în sus) când am ajuns storși de energie în vârful măgurei, am rămas mască cum ceva atât de frumos poate să existe la doi (hai douăzeci) pași de mine și eu habar să nu am.

Era toamnă și parcă peste tot frumosul se adăuga și asta: tot felul de culori maro cu galben cu verde perpelit…..un amestec atât de fain încât e greu de transmis prin cuvinte ce am simțit.

Anul ăsta, în august, în cele câteva zile de dinaintea Sfintei Maria din 15 august, am purces din nou la drumul ăsta, de data asta cu așteptări mai clare și mai ambițioase prin locuri. În plus, am venit cu forțe proaspete, pe lângă ai mei corcoduși i-am adus și pe nași și pe frati-miu, ce mai, să fie ca-n povești, 3 zile și 3 nopți. Au fost vreo 5 nopți, dar hai….

Din nou șoc: plecați cu încetinitorul la 8 seara de acasă, în ziua când toată populația capitalei se aciuia în afara ei, am reușit să facem 3 ore jumate până la destinație –  un timp foarte bun. Drumul pe care se urcă din Zărnești în Măgura nu e unul ușor, adică trebuie să fii atent să nu cazi în râpă și să nu rămâi cu roata prin șanț, dar dacă am ajuns eu cu Rița la 12 noaptea (alias Renault Clio) cred că e fezabil.

Casa Dobre

Laura și Paul, minuni! Am avut parte de mâncărică caldă în prima noapte, chiar dacă ne-a așteptat săracul Paul până la 12 noaptea. Am avut parte de o cazare faină, dar mai presus de toate, priveliștea din spatele casei – cocoțați în șezlonguri puteam să uităm de orice – și mâncarea făcută de Laura – mai presus de cuvinte.

Am plecat de la ei cu borcanul de gem de zmeură, gem de vișine și zacuscă – de zacuscă, ce să zic, eu nu prea mănânc așa ceva, dar acum m-a convertit Dănuț și nu mă mai puteam opri.

 

  

Ce poți face din Măgura, satul unde te simți că în vacanță la bunici

Chiar dacă mășinile sunt muuuult mai multe decât țineam eu minte de acum 5 ani, pensiunile sunt muuuult mai multe și ele, casele în construcție sunt destul de multicele, rămâne încă ceva în locul ăsta ce e greu de descris în cuvinte și și mai greu prin imagini: pur și simplu traiul ăa din vârf de munte, senin, fără griji de corporatist, tu cu zacuscă și cu șezlongul și cu Converșii făcuți praf.

Oile sunt mai oi, câinii ciobănești mai ceva, soarele și pădurea și stelele….toate se așează în felul lor fain, unic și de măgură. Unii oameni își găsesc fericirea în vârful crestei, cu stânci în jur, cu pădure cât vezi cu ochii și cer și atât. Eu sunt altfel, iubesc locurile cu dealuri, cu păduri cu luminișuri și cu flori și cu oi și vaci și chiar și câte un câine zăpăcit din loc în loc. Cu poteci prin iarbă, cu garduri de lemn din alea de deal, cu balegă de cal și de vacă și…..albine. Cu chei, cu pârâuri, cu ciobani și fluturi mulți. Nu mai zic de turiști că ăștia dai peste tot de ei, aici ce-i drept în majoritate covârșitoare străini.

Ziua 1 – pe jos până la Mănăstirea Sfânta Treime

Pe drumul ce iese din Măgura și duce în Peștera, deci bun și frecventat chiar des de mașini, am făcut la prima bifurcație stânga, în jos, iar la a două bifurcație dreapta, pe lângă pârâu – la stânga o luai către Peștera. La maxim 30 de minute de mers pe jos agale, plecați din Casă Dobre, am ajuns la biserică. Traseul nu mi s-a părut cine știe ce, poate și fiindcă m-am enervat că tot treceau mașini pe lângă noi și trebuia să avem grijă la gașcă mică să fie safe. Însă dacă aș avea acum de ales între alte alegeri și asta, cu siguranță nu aș mai lua-o pe aici. Poate doar să mergi încă 30-45 de minute până la Peștera Liliecilor, noi n-am mai ajuns pentru că nu mai aveam cu cine, însă din ce am văzut pe net….him, să zicem că sunt în continuare lucruri mai bune de făcut. Pentru noi a fost OK că traseu de încălzire, așa de prima zi, mai ales că unul din Pițigoi era terminat de oboseală, dar altfel …. nu recomand. Ce am aflat după de la Paul – la prima bifurcație trebuia să fi ținut dreapta, ca să ținem linia pădurii. De încercat data viitoare.

 

Ziua 2 – Cheile Zărneștilor

Domnul L. ne-a propus să luăm mașina și să mergem u ea până la intrarea în chei. După care să mergem pe jos cât putem de mult. Evident, nu l-am ascutat, ne doream prea mult plimbare pe picioarele noastre. Unii au regretat, nu eu. No senior! Am coborât fix prin curtea de la Casa Dobre, am dat în traseul cu culoare roz (era un semn, doar aveam Brioșa cu noi) și am toooot mers până ne-am întâlnit cu drumul forestier de jos. Care trece pe lângă Pârâu, evident. Pârâu în care domnul Atloe și căzut, așa ca să încerce rapid temperatura apei, sunt convinsă că nu a intenționat nimic altceva.

În chei am și făcut un mic popas unde copiii au aruncat până nu au mai putut cu pietre în apă (recunosc, și mie mi s-a părut super fun), au construit un baraj (aici domnul L. a avut ceva de spus, doar e inginer), ne-am tot plimbat și discutat – inclusiv ferit din calea bolovanilor care la un moment dat se hotărâseră să pice din stâncile de sus chiar în Chei, fix deasupra locului unde eu așezasem păturica de picnic…. după toate astea, la întoarcere nu am mai vrut să o luăm pe drumul roz, așa că am făcut dreapta pe primul drum forestier care o lua în sus – în ciuda afișului mare ‘Drum privat’. Am urmat drumul și am trecut pe lângă 2-3 case, am urcat până în vârful dealului, de unde am zărit deja bine cunoscuta casă a cărei curte făcea legătura cu drumul din Măgura. Am cerut voie să traversăm curtea și iată-ne-s, din nou pe drumul din Măgura, la câteva sute de metri de pensiune, deși nu a fost nici pe departe așa de obositor și abrupt drumul cum fusese la coborâre. Aviz celor care nu cred în ghidul Roxana!

Ziua 3 – Fântâna lui Botorog – Curmătura

Am mers cu mașinile până la Fântâna lui Botorog, am achitat taxa de vizitare a masivului Pietrei Craiului, după care am început traseul galben (dungă galbenă verticală cu dungi albe stânga/ dreapta). Oficial trebuia să facem 2 ore până la Curmătura, în practică am făcut două ore și patruzeci de minute – dar ce mai ore! 🙂

După un urcuș de aproximativ 30 de minute destul de abrupt, drumul se liniștește – mergi prin pădure, după care ajungi în Poiană, pe culme, traversezi culmea și intri din nou în pădure, dar de data asta știi că ai trecut de jumătatea traseului. La Curmătura am mâncat și am băut și….ne-am și odihnit, că doar nu cărase Domnul L. păturica de picnic degeaba 🙂

Cabana Curmătura: nu are curent electric iar în loc de wireless e un anunț: Talk to eatch other!

Întoarcerea a fost mult mai rapidă, 2 ore față de 2 ore 40 la urcare, iar gașca lui Pițigoi a trecut cu brio testul. Mai mergem!

Ziua 4 – În ultima zi am cedat ispitei zeului copiilor și am mers la Brașov – de fapt, puțin pentru ei cu Zoo, puțin pentru mine cu gelato.

Zoo Brașov – fain, foarte fain gândită, se vede că e construită mai nou decât cea din București și decât multe grădini din Europa. Ca animale mai au de adus, dar ce am văzut la ei mi-a plăcut mult.

Gelato Brașov – după ce în ultima peregrinare am mâncat de la Ema la dolce, am ajuns acasă și am constatat că dacă dai search pe google după cea mai bună gelato Brașov ești direcționat către Gelato Brașov sau Mania – așa că am purces de astă dată către locul ăsta, nu m-am lăsat până nu a avut toată lumea în mână și în burtă gelato de aici. Verdict: nu am simțit nici o diferență față de Ema la dolce, adică a fost un gelato bun dar doar atât, nu atât de bun ca cele mâncate la cele mai tari gelaterii din Roma – trebuie să scriu despre asta – însă comparabil cu gelateriile obișnuite din Roma. Mâine trebuie să mănânc înghețată!

Ziua 5 – pe drum spre casă am făcut 2 descoperiri:

  • Cheile Râșnovului sunt mult mai scurte decât mi le aduceam aminte – frumoase, nevertheless
  • Dacă ajungeți în zonă, e un restaurant acolo, La Noi, mmmmmmm…….mmmmm!

Uimiri și desfătări:

 

  • Există o minune de aplicație, Munții Noștri, care te lasă să descarci o hartă a masivului muntos, după care ai toate traseele pe ea, și poți identifica foarte ușor unde ești și cât mai ai până în punctul x, dacă te-ai abătut de la traseu, lucruri din astea, utile 🙂 Evident, am aflat asta în ultima seară, trăgând cu urechea la alții, dar….mai bine mai târziu decât niciodată, nu?
  • Navigatorii din zilele noastre – marinarii, ce mai – folosesc zi de zi pentru localizare și metoda clasică: poziția față de soare și stele. Ce atâta GPS!
  • în nota asta, există aplicații pe telefon care îndreptate către cer îți arată fix ce stele ai în fața ta – nouă ne place Sky Map
  • Amândoi corcodușii s-au descurcat remarcabil pe traseul Fântâna lui Botorog – Curmătura, dar a mea Brioșă a Bucuriei a fost senzațională!
  • În această notă o să adaug că Brioșă a mers pe munte în sandale (cu talpa tocită, nici măcar cine știe ce…) iar eu în Converși (să mai zic și cum toate tricourile mele de cardio au rămas în dulapul de acasă?). Îmi aduc aminte de tinerețe când vorbeam de oamenii duși cu pluta care nu au ce căuta pe munte pentru că nu au echipament adecvat, mai ales încălțări și bla bla bla……ce mai, a fost super! Ne echipăm.
  • Saboteur jucat în 7 are mult mai mult farmec și logică dacă sunt 3 Saboteuri (3 obligatoriu, nu maxim 3). Modalitatea de punctaj mi se pare aberantă, dar…..jocul e fain.